General

Mișună satiri bătrâni

05 Sep 2016 
Mișună satiri bătrâni
Scârboși, parșivi și nebuni,
Plescăind buze uscate,
Clătinând fese lăsate,
Cu-a lor mațe muribunde
Sub burți pururea flămânde,
Mâini perverse, ochi sticloși,
Limbi și dinți de urduroși,
Respirând deșertăciune,
Semănând doar uriciune,
Și-au uitat de tot menirea,
Și-au zădărnicit venirea
Lor în trup și lor în lume...
Nu pot nici pe curci să-ndrume,
Avortați la bătrânețe
De-a lor pofte hrăpărețe.
Geaba au părul cărunt
Geaba plini de minte sunt,
Geaba-geaba au trăit
Că par vii, dar au murit.

Mișună satiri bătrâni,
Scârboși, parșivi și nebuni,
Nu-i priviți, nu-i ascultați,
Doar pășiți... și îngropați.
MarianTudorelLazar · 90 vizualizari · 0 comentarii

Tu, moș scabros

05 Sep 2016 

Tu, moș scabros, 


Psalmodiind porcos


La vârsta senectuții,


Cu tifla dând virtuții...


Ești propriul zeu


Și râzi mereu


De tot ce este sfânt


În omenesc cuvânt?


Au, chiar nu vezi


Că, într-un mort, tu șezi


Și lumii sfătuiești


În timp ce putrezești?!


Ce-ar fi, de-a învăța,


La alde dumneata?


Murirea,


-mbătrânirea,


orbecăiala


sau țicneala?


Da, poate


Nu se poate


Nici Dumnezeu,


Nici Buddha,


Nici Allah,


Nici Shiva,


Zarathustra


Sau oricare


Zeime creatoare.


Dar, măcar,


De am sau nu habar,


Țărânii lupt


De moarte, supt,


Și caut, cu neștire,


Un drum spre nemurire.


Un drum spre-a smulge din mormânt


Pe cei ce nu mai sunt,


Un drum spre tinerețe


Și spre nebătrânețe...


O cale pentru moși nebuni, ca tine,


Să umple, cu vin nou, a sale vine.


Și-n ăst răstimp, tu te cănești la minte


Visând ciolane, deși n-ai un dinte...

MarianTudorelLazar · 105 vizualizari · 0 comentarii

Stejar ai fost...

05 Sep 2016 

Stejar ai fost, luând la trântă vântul,
Azi, un mesteacăn scârțâit, de lângă lac,
Precum un leu, amușinai pământul,
Din leu, rămas-a azi... doar un gânsac.

Geneza ta inversă te va duce
Întâi în vierme și apoi în lut
Și vei zăcea cu gura-ntre uluce
Doar vântul ascultând, cu glas tăcut.

Și, iarăși zeu, nemuritor și rece,
Scăpat de grija trupului ateu,
Vei aștepta ca focul să te-nnece
Și să te naști din nou... în Dumnezeu.

Și-atunci când te va umple pocăința,
Tu, oală spartă și-n gunoi zăcând,
Îți va-nnoi Hristos, din nou, ființa
Și vei renaște, din păcat, plângând.
MarianTudorelLazar · 91 vizualizari · 0 comentarii

”Sindromul Stockholm” sau despre cum este batjocorită natura umană

05 Sep 2016 
 Tocmai am citit, pe pagina mea de facebook, un articol despre o tânără răpită, de copilă, de gruparea Boko Haram, căsătorită forțat cu un militant extremist al acestei grupări, ulterior salvată de forțele armate nigeriene și care, în loc să tune și să fulgere împotriva soțului de care fusese scăpată (cu care, între timp, făcuse și un copil), îi transmite acestuia că ”îi este dor și îl păstrează în minte și în suflet”. Concluzia autorului articolului, în concordanță cu ”știința” psihologică actuală, este că tânăra este nițel dereglată și suferă de ”sindromul Stockholm”.
     Eu zic, însă, că este taman pe dos și această tânără este cea normală și toți cei care cred în acest sindrom și nu suferă niciodată de el, aceia sunt anormalii, dereglații, spălații pe creieri. Omul, în schimb, ființă socială prin definiție, este ființă socială tocmai pentru că are în el dragoste și nu poate trăi fără dragoste. Iar dragostea, nu pentru că așa spune Biblia, ci pentru că așa poate verifica oricine că este, dragostea deci ”nu se supără, nu se mânie, iartă totul și rabdă totul”. Deci tânăra aceasta, care dovedește cu fapta și vorba că are dragoste în ea, este OM, este normală și nu suferă de nici un sindrom ce ar trebui încadrat în decalogul (mai degrabă mie-logul) bolilor. Da, dragostea nu face discriminări când vine vorba de a-ți iubi aproapele și continuă să se manifeste chiar dacă aproapele este nebun, terorist, sadic, extremist, criminal în serie și chiar pedofil sau ”dracu în persoană”. Dragostea iubește totul, chiar și năpârca din sân și nu va pieri niciodată, oricât încearcă să ne convingă, cei autodeclarați născuți din maimuțe, că ar trebui să o numim ”sindromul Stockholm” și să o tratăm cu medicamente. Credeți, nu credeți vom trăi și vom vedea! Amin.



MarianTudorelLazar · 98 vizualizari · 0 comentarii

Scriitorasilor, cât valorati în anticariat?

05 Sep 2016 
Pentru că, după cum bine a sesizat un confrate cu cap, există un morb al superiorității pe acest site, unii dintre noi crezându-se ”scriitori consacrați” pentru faptul că, prin nu știu ce concurs de împrejurări, au ajuns să aibă niște cărți pe raft în librării, dar de niciunul nu am auzit că se poate întreține măcar cu pâine și apă pe stradă (că de chirie și întreținere în nici un caz nu poate fi vorba), am o întrebare pentru prea străluciții consăteni întru ale scrisului ce se consideră deja ”publicați”:

Cât valorați în anticariate?

Pentru că, este bine știut, editurile, după ce au publicat cărțile cu banii autorului, le trimit în librării și acolo, de se vând, scriitorul își scoate mai întâi investiția apoi, dacă mai iese ceva, scoate și un oarece profit. Bineînțeles că o capodoperă, un bestseller vine la pachet cu turnee, conferințe și case cu piscină, dar încă nu am auzit de vreun caz pe acilea. Totuși, în caz că mă înșel, am pus întrebarea de mai sus și sunt gata să fac sluj și să-i duc oala de noapte ăluia care chiar huzurește pe banii câștigați în urma creațiilor lui literare. Și am întreabat cât valorează cărțile lor în anticariat știut fiind că nici un anticar nu va da pe o carte mai mult decât poate scoate pe ea. Acestea fiind spuse, dacă niciunul nu are vreo oală de noapte pentru mine (contra cost, că doar își permite la miliardele pe care le câștigă el din scris...), atunci toți suntem egali și fițele cele de pe aici ale unora care se cred mari nu știu ce, nu sunt decât dovada unui caracter ieftin, foarte ieftin.
Aștept totuși prețuri (2 lei, 3 lei, 50 lei, 200 lei etc), împreună cu linkul de la pagina anticariatului respectiv.
MarianTudorelLazar · 101 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Nelinisti existentiale

Valoare reală sau kitsch conventional?

05 Sep 2016 

Cred că fiecare dintre noi ar trebui să-și pună problema aceasta atunci când crează ceva, indiferent ce. Pentru că valorile convenționale durează tot atât cât durează și convenția care le-a născut și toți dorim, în calitatea noastră de dumnezei, să facem lucruri care să dureze cât mai mult, dacă s-ar putea, veșnic. Și cu cât durează mai mult, cu atât mai valoroase vor fi acele lucruri. De aceea, cel mai valoros lucru de pe această lume este Dumnezeu, cel care durează ”din veșnicie în veșnicie”. Unii, însă, spun că și Dumnezeu este o valoare strict convențională.Dar, în acest caz, nu pricep cum de acesta durează de mii de ani încă și pare că va dura tot atât cât va exista și omul pe pământ!


Revenind însă la creații și, în special, la cea literară, este destul de ușor de verificat faptul că o operă va fi cu atât mai durabilă, cu cât raportul dintre valoarea ei reală și cea convențională este mai mare. Astfel, cea mai efemeră operă este kitsch-ul, care respectă canoanele și mai ales toanele de moment și locale ale gustului public, iar cea mai durabilă este cea care nu ține cont de gustul public de moment sau de loc, ci ține de satisfacerea celei mai profunde, mai vechi și mai universale nevoi umane: cunoașterea adevărului. Totuși, de ce este kitsch-ul atât de lipsit de valoare și ce este acest kitsch în esență? Ne-am obișnuit ca acest cuvânt să fie asociat mai ales cu artele vizuale și primul lucru care îl observăm este că orice kitsch sare în ochi. Culorile sunt puternice, exagerate, nenaturale. Natura, în schimb, are un farmec al ei, dat de respectarea unor legi de combinare a liniilor și culorilor. Există ”numărul de aur”, ”secțiunea de aur” și multe alte canoane pe care natura le respectă și a căror cunoaștere, intuitivă sau teoretică, face diferența dintre un mare pictor și unul de duzină. Deci, cunoști și respecți regulile de conduită ale realității, atunci vei deveni un mare creator iar, dacă le ignori, conștient sau inconștient, atunci vei deveni doar un biet producător de kitsch. Acest lucru se aplică nu doar în pictură și artele vizuale, inclusiv literatura are kitsch-oșii ei. Care sunt cu atât mai mulți cu cât, spre deosebire de desen și pictură, în literatură nu există ”secțiunea de aur”. Dar, oare chiar nu există...? 


Ce este, în esență, ”secțiunea de aur”? Este o proporție care se regăsește în construcția oricărui lucru din natură considerat ”armonios” și tot ce nu respectă această secțiune este dizarmonios, dizgrațios, bizar, urât și, în final, un gunoi care trebuie ars și eliminat. Și tot ce este durabil în natură nu poate fi durabil dacă nu respectă această secțiune. Extrapolând, am putea spune, fără nici o reținere că am putea greși, că secțiunea de aur este însăși natura și însăși realitatea. Deci, tot ce nu respectă natura, tot ce nu este în concordanță cu realitatea nu respectă secțiunea de aur și este lipsit de armonie și este gunoi.


Interesant, dar cineva ar putea deduce că, tocmai am făcut, toată literatura științifico-fantastică, gunoi. Așa să fie? Nu. Dacă observați, pe primul plan este pus ”științificul” și abia apoi vine ”fantasticul”. Deci, genul corect științifico-fantastic este acel gen literar în care științificul este așa de avansat pentru vremurile sale, încât pare fantastic. Dar, în final, acea creație se va dovedi una sută la sută științifică, adică reală, și deloc fantastică. Cu totul altceva este cazul operelor care, deși numite tot ”științifico-fantastice”, în fapt sunt doar fantastico-științifice. Adică, tot ce scrie acolo este numai o fantezie cu pretenții de știință. De departe însă, cele mai urât mirositoare astfel de deșeuri sunt cele care, deși fantastic-științifice, vor să pară realist-științifice. Adică vine unul și scrie despre o situație reală de viață, pe care nu a trăit-o niciodată, dar el scrie de parcă aceasta ar fi făcut toată viața sa. Și ce ar fi rău în a face așa ceva? Păi, dacă nu ar citi nimeni, nu ar fi rău, dar gândiți-vă că unul care nu s-a cățărat nici măcar în leagănul din grădină, vine și scrie o carte despre cum să te cațeri pe Everest... Și poate chiar se documentează, chiar citește cărți scrise despre cei care într-adevăr s-au cățărat, dar el nu a văzut în viața lui un piolet și nu a pus piciorul pe un ghețar plin de crevase acoperite de zăpadă. Nașpa, nu? Că, un copil prost la minte, l-ar putea crede și ar putea muri urmându-i indicațiile de alpinist de debara. Și același avertisment este valabil pentru tot cel ce scrie despre ceva ce nu a trăit, ci doar și-a imaginat. Deci, oricât de frumos și de ”literar” ar scrie, acea operă nu este decât un kitsch, o exagerare grosolană a realității, un moft de moment al unei societăți de moment, o excrescență literară care trebuie cât mai curând înfometată până la dispariție sau chiar operată și scoasă fără nici o părere de rău și fără a privi în urmă.

Pagina precedenta  1, 2, 3, 4, 5, 6  Pagina urmatoare

Ultimele comentarii

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

Anunt

Alegeti o tema